MULTUMESC!
Vreau sa impartasesc azi cu tine despre miracolul MULTUMESC!
Povestea incepe cu faptul ca eu obisnuiam sa cred ca am un dialog cu Dumnezeu. Ce intelegeam eu prin dialog era sa-i cer diverse chestiuni. Am scris jurnale intregi de cereri din toate categoriile, intr-una, aproape in fiecare zi. Si cand nu scriam, ii ceream in gand sau prin viu grai. Ceea ce credeam eu a fi un dialog era, de fapt, o lunga lista de cereri.
Cateodata observam ca ele mi se indeplinesc. Si atunci multumeam si treceam mai departe la a cere si mai mult….
Pana intr-o zi cand nu am mai putut cere. Ca in toate celelalte zile de pana atunci, am inceput sa cer, dar cuvintele nu au mai iesit. Am simtit ca mint. Cumva, fara sa-mi explic de ce si cum, orice cerere adresata Lui parea o minciuna. Si atunci, pentru cateva clipe, am simtit in corp pietrele de moara pe care eu le-am pus in toate cererile mele de pana atunci.
Am inteles ca m-am comportat ca un copil rasfatat care, indiferent de cat ajutor primise deja, era in continuare nemultumit. Vesnic era ceva care nu parea perfect, mereu mai aveam nevoie de ceva. Si pentru prima data L-am intrebat pe Dumnezeu cum de m-a putut asculta plangandu-ma atat, cum mai avea urechi pentru mine, cum ma mai putea iubi neconditionat, cum putea sa-mi arate de fiecare data blandete si acceptare si sustinere.
A fost momentul din viata mea cand am inteles cel mai profund ce inseamna cuvantul MULTUMESC!. Atunci am avut puterea sa vad bogatia si frumusetea si armonia si magia din viata mea cu adevarat, coplesita fiind de pacea adusa de cuvantul MULTUMESC!. Bineinteles ca am constientizat si cat de putin foloseam acest cuvant pana atunci.
Si am mai inteles cu toata fiinta mea ce inseamna sa spui MULTUMESC! exact in momentul in care faci orice cerere, convinsa fiind ca toate se vor primi, toate se vor organiza perfect in cel mai inalt mod pentru fiinta mea. De fapt, ce fac de atunci este sa nu mai cer nimic asa cum o faceam.
Ceea ce fac acum este doar sa spun MULTUMESC! in loc de “da-mi!”:
MULTUMESC pentru pacea intregii lumi!
MULTMESC pentru sanatatea mea, a familiei mele, a beneficiarilor mei, a partenerilor mei!
MULTUMESC pentru magia pe care o observ si de care ma bucur!
MULTUMESC pentru binecuvantarile pe care le primeste intreaga umanitate!
Iar acum iti MULTUMESC tie, om frumos si bun pentru ca esti! Tu aduci magie in viata mea doar pentru ca esti.
Iti doresc ca in aceasta saptamana sa ai mii de motive de a spune MULTUMESC in orice imprejurare, in orice vis ai avea, in orice ajutor pe care vrei sa-l oferi, in orice dar pe care vrei sa ti-l faci tie!
MULTUMESC!